[16 februarie 2012]
Mama…primul cuvant rostit, primul cuvant scris. Pe buzele mele, in inima mea si in simtirile mele capata un sens sacru. O pretuiesc ca pe cel mai scump dar pe care mi l-a oferit Dumnezeu, ca si cum eu am fost prima pe lume si mai apoi a venit ea.
Cand e soare, cand e ploaie ea imi e adapost si sprijin, cununa nepretuita de flori purtata strengareste pe cap, lumina mea si speranta mea, motivul meu de a fi. Mama e caldura si intelegere, iubire si compasiune.
Ieri a implinit o frumoasa varsta si a fost un motiv in plus sa ma gandesc la relatia pe care o avem. Cu certitudine, e cel mai bun prieten pe care l-am avut vreodata. Ii spun ca am febra. Ma incurajeaza: imi spune ca e febra creatiei. Ii spun ca ma doare capul, ma oblojeste; ii spun ca nu am chef de serviciu, imi spune ca trebuie. Cred ca stie ea ceva ce eu nu stiu inca. Dar oare ce?! Si cand voi afla?
Mama, daca citesti aceste randuri sa nu indraznesti vreodata sa ma parasesti. Nu am sa te las. Tu nu intelegi ca esti totul pentru mine!!!
Mi-e somn si daca as putea mi-as face culcus in iubirea mamei mele, m-as acoperi cu intelegerea ei si sub cap mi-as pune optimismul ei.
Te iubesc, mama!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu