Luni, 13, 2012, orele 11:41;
Cafeaua aburinda din pahar imi incalzeste mainile. Usor, usor, sorbind-o mi se trezesc amintiri legate de iernile in care eram copila si mergeam prin nameti la gradinita. Ar fi putut sa fie zapada oricat de mare, niciodata nu ma leneveam de la a pleca spre locul in care ma jucam cu ceilalti copii, in care construiam castele din cuburi, coloram sau invatam cantecele. Mai tarziu, daca intarziam sa ajung la scoala si in cea mai apriga zi de iarna, ma simteam vinovata ca nu am sosit la timp. Asa traiam pe atunci.
Cu trecerea timpului, am crescut si m-am facut om mare – un om mare care, atunci cand ninge se transforma in om de zapada pe drumul de acasa spre serviciu. Si intarzie si ar zabovi la cafea si ar trage de timp asa cum trage un copil obraznic cu degetele de guma de mestecat din gura. Si trage si trage pana devine subtire si elastica. Zabovesc, deci “hibernesc”!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu